Cum să nu îți vinzi garajul?

În căutarea garajului ideal, în vederea închirierii, omul încearcă să găsească cele mai bune condiții pentru autoturismul lui, dar asta nu înseamnă că în spatele unui garaj convenabil stă un proprietar corect cu un preț avantajos.

Acum o lună și ceva, atunci când m-am săturat de vechiul garaj din cauza condițiilor precare pe care o închiriasem, am început căutarea unui nou garaj pentru închiriere. Precum un fulger a apărut primul anunț!

Prima zi

Sun proprietarul. Nu răspunde. La a doua încercare răspunde, dar nu prea înțeleg ce zice. Ori era beat, ori semnalul era slab. Prin noroc am înțeles că mai bine îl sun a doua zi. Foarte bine, îmi zic, și păstrez planul de abordare pentru ziua următoare.

A doua zi

Sun din nou la proprietar. Îmi spune că nu e acasă și e plecat la țară. Al naibii de țară, că și proprietarul de la fostul garaj închiriat obișnuia să plece la țară foarte des. Ce se întâmplă? Atunci de ce mi-a zis să îl sun în ziua respectivă? Nu-i nimic, mai primește o șansă. Că de fapt am nevoie mare de acel garaj, nu?

A treia zi

Este! Omul începe să poartă o convorbire normală. Asta până în momentul în care începe să ezite și nici măcar la preț nu e decis. Că el de fapt vrea să vândă garajul, dar ar da-o și în chirie. Că dacă vine un cumpărător, el ce face? Îi spun că în cazul în care ne înțelegem și mai încolo dacă apare un cumpărător și bate palma cu dânsul, eu eliberez garajul în maxim 30 de zile și ne strângem mâinile și la revedere.

Pare să-i placă oferta mea. Îmi cere să-l sun peste o săptămână că mai trebuie să scoată diverse chestii de prin garaj. Ah, ce bine! Simt că va fi de bine. E foarte bine așa pentru mine, căci nu e urgent, dar ideal ar fi înainte de căderea zăpezii.

Ultima încercare de a închiria acel garaj

Între timp am răcit și nu l-am contactat tocmai după o săptămână. M-am gândit că omul măcar o să aibă timp mai mult pentru scoaterea bunurilor din garaj. L-am sunat peste două săptămâni.

Sună telefonul. Nu răspunde. Pornesc mașina și mă deplasez în drum spre casă. Cum am pornit mașina, îmi sună telefonul. Era omul cu garajul. Nu răspund. La volan nu se vorbește la telefon! La un semafor, mă folosesc de prilej și-l sun înapoi. Ne înțelegem că îl sun în cinci minute, cum ajung acasă. Că stăm aproape unul de celălalt. Ajung acasă și începe convorbirea:

– Bună seara domnule.
– Seara bună …
– Deci în legătură cu garajul vă sun, dacă vă mai amintiți de mine.
– Da, da, cum să nu.
– Mai e valabilă oferta Dvs. de chirie la garaj?
– Păi știți … eu nu știu … încă nu am scos dulapul acela, păi și dacă apare un cumpărător?
– Păi atunci procedăm așa cum v-am promis.
– Aaa … păi nu știu …
– Domnule, o dați în chirie?
– Păi sunați-mă peste vreo două săptămâni.
– Am înțeles. Toate cele bune!

Și am închis telefonul. Am șters numărul din telefon. Nu mă mai interesează acel garaj, nici dacă va trebui să stau iarna în fiecare dimineață de zi lucrătoare ca să dau zăpada de pe mașină, să aștept să se încălzească și așa mai departe. Nu comentez tipul acesta de tratament primit, concluziile să le tragă fiecare interesat.

P.S.: Anunțul de pe ușă: „Vând sau dau în chirie!”.

Împărtășește bucuria
  •  
This entry was posted in Povestiri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *